Treceți la conținutul principal

La o cafea cu...susoteli


   Intr-una din zile, pe cand imi savuram cafeaua linistita, aud zarva din cealalta camera; nedumerita, imi ciulesc urechile, curioasa fiind...stiindu-ma singura acasa, am zis ca se aude de la vecini:
- Si cum iti spuneam, draga, imi desprinde prima capsa, scotoceste ce scotoceste, scoate vreo 10 carduri de fidelitate, vreo 4 bonuri de cumparaturi ingalbenite de vreme, o chitanta de la gradinita...si biletul tot nu aparea... Continua povestea portofelul razgaiat, atingand usor cu o clapeta un fermoar al gentii cochete, pentru a o atentiona ca mai are de povestit ceva si ca e musai sa asculte.
- Pai si ce-a facut? intreba ea, dandu-se curioasa, desi era preocupata cu asezarea unor scobitori in buzunarul interior.
-  Pai, ce sa faca? A desfacut si capsa a doua si dupa ce au cazut cateva monede jucause, dupa ce a scos buletinul, legitimatia si permisul de conducere (prafuit de vreme, fie vorba intre noi), a gasit si mult cautatul bilet; trecusera deja doua statii, insa a reusit sa il composteze in timp util.
- Asta nu-i nimic, sa vezi ce am patit eu intr-un magazin! interveni seriosul rucsac. Neavand nimic de declarat la intrare preavesela posesoare, a binevoit sa ma plimbe asa, fara zgarda (a se citi "sigiliu") vreo ora jumatate prin magazin, de ma luase cu lesin la cate ture a facut...am reusit sa bat recordul: de trei ori am vazut raionul x, de patru raionul y, de doua ori raionul z...pf...unde ramasesem? A! Intr-un final, dupa lungi discutii in contradictoriu (partea dreapta o indruma sa cumpere un produs, partea stanga alt produs), a decis sa achizitioneze o bluza; frumoasa, ce-i drept, a meritat asteptarea, sa zic asa. Bun...si, cand sa iesim, dupa ce a achitat produsul, am vazut o lumina puternica si portile au inceput sa sune tare, de-am tresarit imediat (ssst, atipisem putin, plictisit fiind de marea plimbareala). S-a prezentat un tip inalt, bine facut, care i-a solicitat prietenei mele, vadit deranjata de agitatia creata, sa imi deschida fiecare buzunaras, fiecare fermoar si fiecare capsa (si am destule, fara gluma); in timp ce se supunea controlului, fata ei se tot transforma, de ziceai ca-i curcubeu. A inceput sa scoata, incet, portofelul, cheile, un manunchi de clamite, scobitori (nu poate trai fara ele, e oarecum dependenta), plasturi, gloss-ul, forfecuta de unghii, penseta, telefonul, cele 2 pachete de servetele uscate si cel de servetele umede, cateva monede imprastiate, pachetul de gume, bricheta (nu, nu e fumatoare, insa crede ca e utila), pompa...
- Poftim? Pompa? Ce spui tu acolo?
- Da, da, pompa pe care o foloseste atunci cand merge cu cei mici la plimbare cu bicicletele. Si, desigur, ati ghicit! Ea era cauza! Ea a declansat alarma magazinului...pardon, al portilor. Domnul de la paza si-a cerut scuze pentru inconvenient, iar ea a bagat repede, de-a valma, toate obiectele in mine si a plecat abatuta, promitandu-si ca va tria la sange incarcatura mea.
- O, da, cum sa nu! spuse geanta. A luat jumatate din desaga ta, pentru a ma umple pe mine. Pardon, a adaugat si o lanterna mica, roz, delicata, care sa o apere de monstrii noptii si de caini.

   Imi era frica sa respir, pentru a nu le intrerupe sfada...ascultam, buimaca, pitita langa usa intredeschisa...aveau dreptate...Si iar m-am surprins promitandu-mi ca voi revizui obiectele, insa...o, Doamne, cand esti femeie, sotie si mama, parca toate iti sunt necesare; la ce sa renunti? In plus, ador remarca celor din jur: "Hai, ca stiu ca ai in geanta! Tu mereu ai ce trebuie la indemana!".

Articol scris pentru SuperBlog2017!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Coltul de respiro

     Daca ar fi sa fac un clasament al etapelor vietii, ar fi simplu: pe primul loc s-ar situa perioada in care suntem toti 4 acasa ( plus catelusul, care, iata, a "crescut" si "educat" 2 copii in aceasta familie vesela, avand grija sa ne atentioneze cand ceva nu era in ordine si sa suporte, cu rabdare infinita, chinurile...pardon, joaca celor mici - ehe, cate clamite a avut agatate in par, cate hainute a trebuit sa suporte pe ea si cate plusuri a trebuit sa care prin casa, prinse de ham; desigur, alte momente delicioase ar fi acelea in care copiii impart mancarea, frateste, cu catelusul) - perioada pe care inca o traim cu mare bucurie si recunostinta...    Am meditat mult, de un an incoace...ador serile in familie , cand ne adunam in jurul mesei, la cina, si povestim ce am facut, fiecare, peste zi sau cand organizam cinema acasa cu toate "ingredientele" necesare ( bilete, popcorn, nachos, sosuri, sucuri/ apa, sasait in sala) ori zilele lungi cand luam joc

Barba-pilon al vietii

  "Barba, barbarie,    Gura, gurarie,    Nas contrabas,    Ochi bazaochi,    Sprancene cotofene,    Frunte tavaluc,    Hat de ciufuluc"...imi amintesc, cu mare drag, de copilarie...de jocul stangaci al bunicului, ce starnea veselie printre nepoti...Ne lua pe cate unul, si, cu degetul aratator, pornea de la barbie, urcand usor spre par, rostind cuvintele magice, uneori acompaniate de o melodie zglobie, pana...hop, ne trezeam trasi de mot, din dragoste, desigur...o, mare bucurie era pe noi si rasete prelungi rasunau in miez de noapte...    Barba a fost, este si va fi mereu piesa de rezistenta a fiintei umane...metafora "fizica" a ratiunii sau...a inconstientei...Crescand, am inceput sa aud si sa simt pe propria piele: "o iei in barba", "razi in barba", "vorbesti in barba", "esti #pebarbata /sunt pe barba mea", "tragi barbi" etc.    Barbia, cu sau fara par, de dama cocheta ori de barbat macho, a fos

Hai ca poti! Bea apa!

   Ghemuita pe patul primitor, invelita pana-n dinti cu patura pufoasa, cu model haios, inchid ochii, obosita, gandindu-ma la cele petrecute; a fost o zi grea si lunga...imi ating, usor, cu varful degetelor, tenul: - Of, iar e uscat, maine nu voi mai putea iesi din casa, va fi prea rosu...of...imi soptesc descumpanita. Pleopele greoaie anunta ultimele minute de tristete...luna e pe cer, iar linistea noptii a invaluit tot cartierul. - Hai, hai sa vad, micuto! Nu poti, nu poooooti! Hai! Sa te vad, haaaai! strig smechereste catre pitica de 0,5 cu fata lunguiata si cap cu guler colorat. Gafaiam, desigur, dupa cei 5 km parcursi impreuna, insa nu ma dadeam batuta si incercam sa o sfidez pe prietena mea, care, ramasa cu un sfert din licoarea pura, nu era mai rapida, desi, clar, era mult mai usoara. - Nu, nu mai pot! Continua fara mine! O ridic usor, ii mangai chipul imbujorat, ii sorb rapid si ultimele picaturi, apoi o pun bine in rucsac, pentru a-i lua bilet, mai tarziu. - Cum