Stiti acel moment cand te apuca melodia in baie? Mai bine zis, cand te gadila talentul si incepi sa canti necontrolat, cat de tare si de bine poti, luat de valul muzical, spre placerea ori disperarea vecinilor tai? Ei bine, toata copilaria am facut asta; adoram sa cant in baie...de multe ori intram acolo doar pentru a ma auzi cantand...cantand cu pasiune; in orice alta camera nu avea farmec, deoarece nu rasuna atat de frumos ca in baie. Vecinii ii opreau pe scari pe parinti sa le spuna ca iar am facut galagie, insa in mod admirativ (asa parea, realitatea nu stiu care e nici acum), incurajandu-ma sa continui.
Cand era vreme urata (batea vantul, ploua sau era ger ori cand ne ascundeam de soarele prea indraznet, in miezul zilei), intram in scara cu prietenii de la bloc si organizam concursuri de talente. Ghici! Normal, eu cantam...ce stiam sa fac mai bine; si imi alegeam piese grele, pe care incercam sa le modific usor, adaugand tot felul de inflorituri, punandu-mi in valoare vocea. Repet: nu stiu daca placeam ori ba, dar ma simteam tare bine cantand si dandu-ma in spectacol. Mi-ar fi placut sa aprofundez latura aceasta, insa viata mi-a inchis aceasta portita, considerand ca scoala ar trebui sa primeze si ca ea, scoala, ar trebui sa fie singura preocupare a mea. Am acceptat cu sughituri realitatea, insa...iata ca apoi, tot ea, viata, mi-a scos in cale un alt mod de a "trai" muzica: dragostea pentru el a venit la pachet cu doua maini dibace si o chitara melodioasa, alaturi de o voce impresionanta. Am invatat sa tac (sa nu mai cant), lasandu-ma dusa de valul muzical, alintandu-mi urechile zilnic. Si nu, asta nu e tot. Punctul culminant si momentul cel mai emotionant a fost acela in care juniorul familiei a castigat primul premiu muzical (nici nu conteaza ce premiu si nici in cadrul carei competitii), acel moment in care a concurat (eu mai emotionata decat toti cei prezenti la spectacol la un loc, el cu miscari sigure, ce denota eleganta), acel moment in care i s-a strigat numele la premiere. Zilnic studiaza la pianul ce troneaza in micuta noastra casa si...inima-mi tresalta si joaca de bucurie...e ca un vis devenit realitate; traiesc reusita mea, a noastra, prin el, prin acest micut caruia Divinitatea i-a daruit talent; talent slefuit cu dibacie de profesorul de la scoala si de profesorul de acasa (tati, ce, cu a lui experienta, poate sa il ajute la studiu).
Nu ascult orice, oricand si oricum...prefer piesele de calitate, ce transmit ceva, ce imi ajung la suflet. De multe ori, cand scriu ori cand fac diverse munci casnice, dau boxele (prietenul meu Edifier este zeul sunetului, din punctul meu de vedere, desigur) la maxim, pentru a avea spor, deoarece muzica imi da acea stare de bine si imi ofera optimismul de care am nevoie pentru a trai frumos, cu zambetul pe buze mereu. Imi plac produsele, in general, de calitate, realizate din materiale durabile, cu design deosebit, care se incadreaza perfect in camera de zi.
Articol scris pentru SuperBlog2017.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Multumesc