Desi nu am mai pasit pragul casutei virtuale de mult, mult prea mult timp, iata ca mi-am facut curaj sa scriu cateva randuri, de dorul scrisului si a conexiunii inexplicabil de confortabile si prietenoase...Cand eram micuta imi placea sa scriu...orice...ma cuibaream langa papusica preferata, luam stiloul proaspat incarcat cu cerneala albastra, un caiet cu pagini lipsa (retezate, cu rigla, datorita greselilor de scriere/calcul), ce parea a fi inutil la scoala, si incepeam sa insir felurite cuvinte gingase ori intortocheate, faurite din alipirea a doua-trei-cinci cuvinte singuratice; scriam poezii (poate doar de mine intelese), scrisori, idei ori faceam liste interminabile cu vise...Era modul meu de a ma exprima si de a ma simti bine in pielea mea...era parte din mine si, poate, multi copii se refugiau in scris, in acea vreme...Gandesc, ca mare noroc am avut noi, generatia noastra, fara tehnologie, cu cheia de gat si optimism in vene...Acum ii vad pe copii atat de palizi, de nemultu