Treceți la conținutul principal

Un copil, o floare, o prietenie


   - Oamenii mari sunt ciudati! "Oamenii mari sunt, categoric, foarte ciudati". imi soptesc, asezandu-mi cu grija fularul; vantul imi vantura, cu ambitie, parul, iar eu ma chircesc pe scaunel, ca de obicei...urmeaza asfintitul; am mai vazut 23 azi, insa ... sunt minunate...cum sa nu iti doresti sa vezi, sa tot revezi apusul bilei de foc? Imi place sa fac asta...de fapt, ador sa fac asta!
   Mutatul scaunului nu era pentru mine o corvoada; nicidecum, din contra, facea parte din marele plan, un plan ce avea ca finalitate, de fiecare data, participarea la un eveniment inimaginabil de frumos. E fascinant!
   Intr-un moment de slabiciune, intrerupt de cantecul unei pasari, mi-am incetat activitatea; am auzit un zgomot ciudat; pasesc incet, pentru a nu deranja ori strica minunea. Eram obisnuit cu singuratatea, neputand a-mi face prieteni, insa, curiozitatea si ambitia nu-mi lipseau si, desigur, setea de cunoastere, asa ca am continuat sa merg incet spre zona aceea:
- O fi o noua planeta? De unde se aude, oare? imi spun in minte.
Zaresc un baietel...asa, ca mine la statura, insa cu par negru precum corbul si ochi maro, patrunzatori.
 - Am desenat ceva, vrei sa vezi? Iti place? Hai, spune, iti place, asa-i? rupse tacerea micutul, fara a-si ridica privirea de pe foaie.
M-am apropiat, pentru a vedea mai bine.
 - E un castel frumos, dar cam...sumbru...(imi spun punctul de vedere, usor balbait, incurcat fiind, caci nu stiam cum a ajuns acel baiat acolo si ce face el, de fapt) Eu as renunta la lilieci, paianjeni si la aceasta culoare stranie.
 - Te invit! Hai, arata-mi ce poti! si imi intinde o mana strasnica de creioane colorate.
   Am desenat impreuna, am colorat, am discutat cate-n luna si in stele, am descifrat mistere si am cladit amintiri, traind prezentul si visand catre viitor, impreuna. Nu as fi zis ca imi e prieten, insa orele petrecute au fost minunate...si de-a dreptul pline de farmec. Dupa ce ne-am plictisit de desenat, am inceput sa "construim" alte frumuseti, numai de noi intelese ori, poate, de unul sau doi adulti cu suflet de copil, desi...cum am mai spus,  oamenii mari sunt ciudati si ei nu pun pret pe ce punem noi pret.
   Luindu-ne de mana, am intrat in Universul magic al artei: am poposit pe aleea amprentelor, unde am faurit omuleti schimonositi si pinguini haiosi, am mers pe o corabie inchipuita (doar de noi vazuta) si am facut coifuri haioase, am mers in gradina, unde am facut diferite animale-frunza (ne-am folosit de frunzele cazute); au urmat sa ia viata fluturi feluriti, copacei impovarati de fructe, pestisori si alte creaturi subacvatice si cate si mai cate. 
La final, am facut felicitari tridimensionale, pe care, apoi, ni le-am daruit reciproc, pentru a oficializa prietenia.
- O, da! Am un prieten! Un mic prieten asa...ca mine! ii soptesc florii, zambind sincer.



Articol scris pentru SuperBlog2017!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Multumesc

Postări populare de pe acest blog

Barba-pilon al vietii

  "Barba, barbarie,    Gura, gurarie,    Nas contrabas,    Ochi bazaochi,    Sprancene cotofene,    Frunte tavaluc,    Hat de ciufuluc"...imi amintesc, cu mare drag, de copilarie...de jocul stangaci al bunicului, ce starnea veselie printre nepoti...Ne lua pe cate unul, si, cu degetul aratator, pornea de la barbie, urcand usor spre par, rostind cuvintele magice, uneori acompaniate de o melodie zglobie, pana...hop, ne trezeam trasi de mot, din dragoste, desigur...o, mare bucurie era pe noi si rasete prelungi rasunau in miez de noapte...    Barba a fost, este si va fi mereu piesa de rezistenta a fiintei umane...metafora "fizica" a ratiunii sau...a inconstientei...Crescand, am inceput sa aud si sa simt pe propria piele: "o iei in barba", "razi in barba", "vorbesti in barba", "esti #pebarbata /sunt pe barba mea", "tragi barbi" etc.    Barbia, cu sau fara par, de dama cocheta ori de barba...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

3 motive de a "blendui" cu KitchenShop

   Bucataria, considerata de mine, inima casei, caci in ea ma pot desfasura in liniste, punandu-mi cate un strop de suflet in fiecare fel de mancare gatit, desavarsind gustul ori agitandu-ma pe langa cei doi pitici ai casei, bucatari in devenire, echipati cu sortulete vesel colorate si zambete asortate, pentru a le asigura ingredientele necesare fauririi de bunatati copilaresti...sau roind pe langa sotul care gateste rar, dar extrem de bine, este fara doar si poate nucleul important al micului apartament, caci in ea gasim ragaz de a sta de vorba imprejurul mesei bogate in mancaruri gatite cu grija si drag ori la un pahar cu vin sau o ceasca de cafea.    Ador sa fac mancare gatita (atat retetele pe care le-am invatat, inca din copilarie, de la mama, de tocanite, ciorbe, salate diverse - imi spunea mereu ce ingrediente folosea, in ce cantitate, care erau etapele de lucru, desi eram micuta, punctand mereu "-Eu iti spun, mereu, mama, caci nu stii cand iti va fi de fo...
13 comentarii
Citiți mai multe

Tu cat timp acorzi ingrijirii talpilor?

   Prin clasa a VI-a, intr-una din vizitele mele la cea mai buna prietena si colega, am vazut cum sora ei mai mare isi ingrijea talpile: si-a adus un lighenas cu apa, sapunul solid (cu glicerina...era destul de greu de gasit in acea perioada, insa era cel mai bun, caci hidrata foarte bine pielea), 2 prosoape si o piatra ciudata (pentru mine...un copil ce nu vazuse pana atunci o piatra ponce). Cred ca va intrebati de ce facea acest lucru in camera si nu in baie...ei bine, pentru ca ii eram draga si vroia sa faca mai multe lucruri in acelasi timp; in plus, pe mine nu ma deranja, deoarece ne intelegeam ca doua surori.    Mai intai si-a inmuiat talpile in apa calda, s-a "sapunit" bine, apoi a ramas asa vreo...10-15 minute; si-a uscat foarte bine picioarele cu prosopul si, apucand bine piatra ponce, a inceput sa "smirgheluiasca" (spun asa, deoarece "asociam" procedura cu nivelarea peretelui cu smighelul) talpile timp indelungat; in timp ce isi ingrijea calc...
13 comentarii
Citiți mai multe