Momentul nostru

   Imi tarai, incet, fiecare particica a corpului...amortite, mult prea somnoroase pentru a raspunde prompt cerintelor creierului...nemilosul desteptator a binevoit a-mi spulbera, iar, visul...dormeam atat de bine...o, cat de pufos era somnul...

- Hai! Repejor, cafeaua e gata! rasuna din bucatarie vocea groasa, dar plina de iubire si nerabdare.

  In drum spre intalnire, am trecut pe la chiuveta generoasa, pentru a-mi improspata si dezmorti simturile. M-am asezat, inca somnoroasa si lenesa, pe scaunul confortabil, cu pernuta pufoasa, la masuta prietenoasa, pe care tronau cafelele: fiecare cu a lui...el cu o cafea cu miros imbatator, cu spuma groasa, gata sa se reverse pe farfuriuta pe care astepta un fursec sa fie atins de buze pofticioase, iar eu cu un pahar inalt, plin cu lapte fierbinte, cu aroma de ciocolata si, desigur un fursec ce miroase puternic a unt. Sorbim in tandem, privindu-ne in ochi, zambind, urzind viitorul (planuri, idei, vise, vacante, sarbatori, familie), fericiti fiind de puterea revederii, caci, desi noaptea pare scurta, ea e de fapt mult prea lunga pentru a tine la distanta chipurile care se iubesc. O zi obisnuita...o zi ca toate celelalte...in 5 ani, de cand ne cunoastem, nu am ratat nici o cafea...e momentul nostru, motiv de a incepe frumos ziua.

- Gusta si tu putin! Nu vrei sa vezi cum e? ma imbie, aproape zilnic. Eu...nimic; marcata, cred, de "cafeaua" din timpul liceului (gaseam zilnic ibricul pe aragaz, cu putin lichid inchis la culoare; ma ademenea mirosul si gustam...doar o inghititura: jumatate lichid, jumatate zat...era un amestec ciudat de placere cu dezgust; imi ramaneau picatelele de cafea macinata - mama folosea cafea boabe proaspat macinata in rasnita galagioasa- intre dinti, de trebuia sa ma feresc in a zambi larg; intr-o zi, baiatul de care eram indragostita a sesizat punctele de pe dintii de un alb imaculat si a spus ca sunt o ciudata...punct) insistam cu refuzul. 

   Zilele treceau mult prea repede, cafelele de dimineata ne faceau viata frumoasa, fiind piesele de rezistenta ale traiului in comun; dimineata se cladeau vise.

------------------

   Ora 7.00; desteptatorul nu m-a crutat nici de data aceasta, desi intreaga noapte numarasem oi.

- A fost luna plina? intreb, curioasa, in momentul in care dau cu ochii de posesorul vocii groase, dar incredibil de iubibila.

- Nu, nu cred...(se balbai el)

  Cafeaua era pe masuta, ca de obicei: paharul generos cu lapte fierbinte, fursecurile si...cafeaua lui. Stiti cum adulmeca un catelus ceva bun, precum o bucatica de carne sau unt (avem o catelusa ce adora untul)? Asa m-am surprins facand...constientizam momentul, insa nu ma puteam abtine...

- Pot sa gust putin? intreb deodata si, fara sa astept raspunsul, am dus ceasca la gura, inspirand adanc, pentru a savura din plin aroma. Mi-am continuat testarea incet, alintand papilele gustative, facand abstractie de privirea socata a celui cu voce groasa, incredibil de iubita.

- Imi dai mie cafeaua ta? (aratand ferm catre paharul cu lapte) Iti place sa faci schimb? (intreba zambind in coltul gurii)

   Ii bausem jumatate din licoarea fantastic de gustoasa si cremoasa.

- Din astea faci cafeaua? il intreb, curioasa, jucandu-ma copilareste cu monodozele de cafea ce asteptau cuminti in cutia de pe blat. A inceput sa rada, m-a pupat strengareste, spunand ca e tarziu si ca isi va bea cealalta jumatate de cafea la birou.

--------------------

cafea

   Au urmat alte dimineti identice: eu savuram jumatate din cafeaua lui, ademenita de mirosul imbatator si gustul desavarsit...el savura cealalta jumatate, pentru a intregi iubirea, apoi mai savura o cafea mica la birou; dupa 2 saptamani am aflat ca...asteptam un copil.
---------------

   Ne bem cafeaua zilnic, impreuna...acum suntem 4: eu imi pun in fata un pahar cu lapte, pe care, de fapt, il bea juniorul, mezina primeste o ceasca cu lapte cu cacao, iar el isi pune o ceasca generoasa cu cafea aromata, pe care o impartim cu aceeasi dragoste, urzind viitorul...

Articol scris pentru SuperBlog 2017.