Se anunta o duminica linistita...ca majoritatea de pana acum, caci, de cand frigul si-a intrat in drepturi, am rarit plimbarile, preferand ca cea de-a saptea zi a saptamanii sa o petrecem acasa, in sanul familiei, uitandu-ne la filme (pentru copii, desigur), jucand diverse joculete ori bucatarind ceva dulce. In timp ce copiii cladeau un turn unui castel mare, facut din sute de piese mici, colorate si eu incercam sa termin de citit o carte (printre exclamatiile bucuroase ale celor mici), tati termina o conversatie, brusc, si se indrepta catre mine, cu zambetul larg, ingaimand ceva indescifrabil.
- Ce e? Ce vrei sa spui? Nu inteleg. (ii raspund prompt)
- Aaa, stiu ca vrei o duminica linistita...dar, iata, am fost invitati in oras, la cina...
- Nuuu, nici nu vreau s-aud!
Deodata se schimba la fata...
- Le-am acceptat deja invitatia; ma gandeam ca vei fi placut surprinsa! Hai, serios, de cand nu am mai iesit?
- Pf...si copiii? Crezi ca vor avea ei rabdare?
- E un restaurant nou! Mergem la inaugare, de fapt...si, da, am auzit ca au un spatiu generos dedicat celor mici. Deci? (insista, vazand ca incet-incet cedez rugamintilor)
- La ce ora trebuie sa fim acolo?
- Pai...cam peste 10 minute ar trebui sa plecam, pentru a ajunge la timp.
Copiii, fiind atenti la discutie, au si zbughit-o in camera (ei sunt tare petrecareti, abia asteapta sa iasa in lume); i-am surprins scotocind in dulapioare. La baiat e simplu...si-a ales repede o pereche de blugi cu croi drept, o curea de piele si o camasa roz (preferata mea), cu maneci "suflecate", iar mezina familiei...o rochita albastra, draguta, cu mult tul in partea de jos. In fix doua minute s-au imbracat (eu am ajutat putin doar fetita).
- Mami, uite, sunt o balerina! exclama cea mica, invartindu-se intr-un punct si razand de fericire.
Urmatoarele 4-5 minute le-am alocat calcatului (noroc de statia super performanta) camasii si pantalonilor lui tati. Dupa ce i-am vazut pe toti trei imbracati, incaltati, cu parul aranjat (fetita cu codite simpatice si baietii cu gel), le-am spus sa iasa in curte, pentru a ma putea desfasura in voie. Tati incepu sa rada.
- In cinci minute sunt gata! argumentez foarte serioasa.
Incep o cursa (ca oricare alta): arunc hainele de pe mine, fac un dus rapid, merg spre dulap, setata pe o anumita rochie, o imbrac la fel de repede, merg pe hol, ma incalt (mezina se uita pe geam, nerabdatoare...in spate ii vad nelinistea lui tati, care se uita la ceas...parca vrand sa-l hipnotizeze), ma intorc in camera, pentru a-mi aranja parul; ma invart de doua ori, apoi imi amintesc ca peria mea este in casuta papusii; trec pe langa capcanele puse de baiat (ca niste popice pe care trebuie sa le evitam, pentru a nu primi pedepse- e o joaca de-a noastra), evit calcarea unor papusi care "dormeau" la soare, pe o saltea improvizata, escaladez castelul proaspat cladit...escaladez, bine zis, insa...
- Cracs!
- Ce-a fost asta? ma surprind vorbind; ma uit in jur, nu vad nimic in neregula.
Ei bine, ajung la perie, imi aranjez parul, aplic putin machiaj, luciu de buze si...
- Pa-paaaam! Eu sunt gata! Mergem? intervin, victorioasa, in discutia celor de afara, ce ma asteptau mult prea nerabdatori. Fac o pirueta, pentru a-si da cu parerea; s-a dovedit a fi, insa, o miscare dureroasa:
- Mami! Rochia ta! E rupta!
- Rupta? Unde? intreb, cu vocea sufocata. Ating rochia la spate si...daaaa, era o despicatura de vreo 10-15cm...o, vai! Nu intru, insa, in panica (aparent).
- In cinci minute revin!
Intru val vartej in casa, arunc rochia pe canapea, imi scot sandalutele, deschid dulapul...dupa 3 minute constat ca e in zadar si ma asez, plangand in hohote...apoi ma calmez si iau, iar, la cercetat dulapul: dau peste bluze barbatesti, cravate, pantaloni (dulapul e oarecum comun; are o despartitura, insa uneori cade); gasesc, intr-un final, o bluza de dama colorata, lejera si o fusta cu croi drept, simpla.
- Pantofi...pantofi...pantofii de dama unde or fi? vorbesc singura, scotocind in pantofarul de pe hol.
Dupa un timp (femeile nu au notiunea timpului, asta e clar), considerand ca sunt ok, ies, incuind usa repede. Eu eram setata pe "rapid", fapt contrazis, ironic, de tati:
- Doar cinci minute? (a urmat un ras puternic)
Ma uit la ceas...trecusera 45 de minute...
Una peste alta a fost o seara relaxanta, caci inca am mai gasit rezervarea, iar prietenii care ne-au invitat, desi servisera doua portii de delicii, s-au sacrificat si au continuat gustarea, alaturi de noi. Desigur, nu au lipsit remarcile de genul: "mai stam cinci minute".
Articol scris pentru Super Blog 2017!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Multumesc