In timpul studentiei am fost nevoita sa fac foarte multe proiecte, atat de grup, cat si individuale; doar unul imi amintesc ( au trecut ceva ani de atunci) in amanunt: trebuia sa facem planul unei afaceri. Ce am ales eu? Ei bine, desi pe atunci nu erau foarte multe magazine online, mi-am indreptat atentia spre unul...unul care, nu doar sa ofere piese vestimentare, ci sa functioneze ca o croitorie virtuala, adica potentialul client sa stea in fata calculatorului, sa fie scanat si pe baza dimensiunilor calculate conform "fotografierii" sa i se recomande anumite tinute, sa se si vada in acea imbracaminte, ca intr-o oglinda, pentru ca decizia de cumparare sa fie una bazata pe realitate - conform expresiei: " iti vine ca turnat".
Acum ceva timp am aflat ce inseamna realitate augmentata. O, da! Ma simt de parca am prevazut anumite amanunte! In fine...am avut placerea, zilele acestea, sa experimentez aceasta latura tehnologica ( pe un site al unui magazin online de materiale de constructii, mobila, cam tot ce tine de amenajare) si am ramas uimita de rezultat; in plus, m-am si distrat selectand si vizionand variantele expuse; e incredibil sa iti poti vedea camera, de exemplu, cu toate obiectele, asa cum e ea in realitate, dar cu parchetul modificat sau cu peretii "varuiti" in alta culoare. Sunt o persoana fascinata de online, atat de modalitatea rapida cu care poti interactiona cu semenii, cat si transmiterea informatiilor si facilitarea schimbului de produse ori a comertului prin intermediul magazinelor online. De ani buni achizitionez articole ( alimente, haine, incaltaminte, bijuterii, jucarii, electrocasnice, carti etc.) de pe platformele speciale, caci ador sa ma "plimb" printre rafturile virtuale; iata cateva motive:
- stau confortabil pe canapeaua mea...ba, uneori, cuibarita sub un pled, cu o ceasca de ceai sau cafea aburinda sau chiar servind un pahar cu vin; pot sta in pijamale, daca e o zi lenesa;
- imi place click-aitul mouse-ului si zgomotul tastelor si e uau ca ele pot duce la finalizarea unei comenzi;
- pot selecta si deselecta produse, pana reusesc sa iau decizia optima;
- online-ul imi permite sa compar articole, caracteristici, preturi;
- pot adauga in lista de dorinte sau in cos, pot cauta un anumit produs rapid ( fara a fi necesara cercetarea in amanunt al magazinului);
- coletul este livrat la usa; nu este necesara deplasarea.
In clasa a IV-a am decis ca e momentul sa intru in randul fetelor, purtand cercei; eram singura din clasa fara gauri in urechi, asa ca...blig-blong, dorinta indeplinita! A urmat o perioada lunga, in care am tot jonglat cu felurite modele si aliaje, culori si dimensiuni, pana am realizat ca sunt alergica la nichel si a trebuit sa ma rezum la bijuterii din argint si din aur. Prefer coliere de argint de lungime medie, cu pandantive reprezentative.
"Colier din argint Birth Flower Golden – August PoppySângeriu, Macul este o floare ce poartă simbolul aducerii aminte. Poeții, adesea pierduți în reverii pe întinderi nesfârșite de maci vorbesc despre aceștia ca aducători de pace interioară și vindecare.
Cuvinte: Aducere Aminte, Vindecare
Herbar: O specie deosebit de rezistentă, ce poate fi găsită crescând chiar și în Cercul Polar." - o descriere atat de frumoasa a unui produs...e de apreciat atentia cu care este tratat fiecare articol aflat pe raftul virtual al unui magazin; este un detaliu ce fascineaza si te duce cu gandul si mintea acolo, pe meleagurile de unde a izvorat ideea, inspiratia. Randurile acestea ar trebui scrise de mana, cu stiloul, pe un cartonas/card atasat produsului; il personalizeaza, iar persoana ce primeste coletul se simte cu adevarat speciala. Acum, nu pot sa nu ma gandesc...cum ar fi sa pot proba, prin intermediul realitatii augmentate, acest colier sau poate o pereche de cercei ori o bratara instelata...desi pare ciudat, caci nu vorbesc acum despre articole vestimentare, consider ca ar fi fantastic sa ma pot oglindi in laptop, sa probez nenumarate bijuterii ( toate fetele si femeile adora bijuteriile, iar ele le confera feminitate si finete, sarm, eleganta), pentru a lua decizia perfecta; conteaza foarte mult grosimea incheieturii, a gatului, forma urechii ( in cazul cerceilor).
In momentul in care mergi intr-un magazin fizic, poti proba bijuteriile, insa doar cu tinuta in care esti; acasa, insa, le-ai putea asocia cu cate tinute doresti, astfel incat sa iti faci o idee mai ampla despre "functionalitate" si durabilitate ( in sensul potrivirii). O alta varianta simpatica este aceea de a face comanda ( asa cum crezi) si de a avea returul gratuit, pentru a nu ramane cu regrete, in cazul in care constati ca minunata bijuterie zarita pe raftul virtual, care arata extraordinar pe trupul manechinului, tie nu ti se potriveste.
In momentul in care vine curierul si imi inmaneaza un coletel plin cu surprize ( desi comanda e facuta de mine), sar intr-un picior, nerabdatoare ca un copil in fata darului de la Mos Craciun.
Articol scris pentru SuperBlog 2021.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Multumesc