miercuri, 6 noiembrie 2013

Vin sarbatorile?


   Au trecut 8ani de cand batranul aragaz ne indulceste zilele pofticioase, ne face cinele gustoase si zilele aniversare ori sarbatorile minunate...am constatat de curand ca usa cuptorului nu se mai inchide etans (si de atunci folosesc un toiag pentru a o ancora), in timpul coacerii se aude un fasait ciudat, continuu, doua din cele patru ochiuri nu mai sunt functionale...Gata! Pana aici! Trebuie sa iasa la pensie, e necesara inlocuirea lui cu altul tanar!
   Cum stau mai mereu pe internet, cat sunt acasa, incep sa caut oferte, pentru o potentiala achizitie. M-am uitat cu interes la incorporabile si am gasit exact ce imi doream: un cuptor incorporabil electric Hotpoint Ariston,
- clasa energetica A, un numar de 12 programe de gatit, rotisor, display Touch Control, ventilare tangentiala Dual Flow System, programare electronica a duratei si a temperaturii, din inox cu tratament anti-pata. Pentru a scapa de umezeala din bucatarie, ma uit repede si dupa o scufie (caci asa imi place sa ii spun hotei) pentru aragaz si iata ce minunatie am descoperit:
   Perfect! imi soptesc satisfacuta...Zambesc, gandindu-ma ce sa gatesc pentru prima data, cu ce bunatati sa purced in calatorie alaturi de noul aragaz si cu ce sa-mi rasfat familia...
   Sinusurile imi sunt inundate de un miros proaspat, puternic...miroase a bun...mama iese din bucatarie repede si imi intinde mana ce tinea emotionata o bucata aburinda de cozonac... mmm, cozonac pufos, plin de nuca, rahat si cacao...Ospatul ma face sa uit de tipetele mamei de dimineata:
- Nu intra! Inchide usa, curentezi aluatul! ma apostrofa mereu cand incercam sa intru in bucatarie pentru te miri ce.
- Repede pe usa! ma atentiona cand, vroia ori nu vroia, eu trebuia musai sa intru sa beau apa...fie sa iau un colt de paine
- Adu, te rog, tava cu sare din balcon! A! Nu uita de caramida!
   Coptul era un adevarat ritual, o nesfarsita (asa parea prin ochii copilariei) calatorie...Mama framanta aluatul cel putin o ora, apoi auzeam cum il izbeste puternic de castron...nu mai stiu, cred ca de 100 de ori...stiu doar ca murmura numaratoarea (nici acum nu inteleg scopul, dar na); aluatul, ce primea la final o cruce mare, deasupra, facuta cu linia palmei, in semn de "Doamne-ajuta" era lasat apoi la odihna, adica la crescut cel putin o ora, o ora jumatate...inainte de a fi pus in tavi, se incingea cuptorul, nu inainte de a fi amenajat: o tava plina cu sare mare alaturi de o caramida portocalie - acestea erau precautiile- "sa nu se arda la talpa"; si imi amintesc zambind ca usa cuptorului era priponita cu un siret de gratarul plitei (aceeasi problema- nu se mai inchidea etans); dupa o lunga asteptare, tot apartamentul era inundat de mirosul dulce al cozonacului si auzeam lama cutitului rascaind ceva; "ce faci acolo?", intrebam curioasa; "mm, uite ca un cozonac a iesit brunet si incerc sa-l blondesc putin", raspundea mereu mama, razand...

Articol scris cu pofta pentru SuperBlog 2013!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc