luni, 28 octombrie 2013

A fost si nu mai este...



   Ma uit cu drag la copiii mei...copilaria...e atat de frumoasa, nevinovata, inocenta...il surprind pe tati imitand pitigaiat un personaj din desenul animat preferat, il vad maimutarindu-se dragut ca o gorila, rad vazand cum manuieste inversunat o sabie lucitoare, din arsenalul baietelului, incercand sa-si apere comoara nepretuita de piratul cu ochi defect(baietelul)...tresalta sufletul de fericire si bucurie cand realizez cat de bine isi intra in rol si se joaca precum un copil...asa e...e un copil mai mare...cu ochii inlacrimati tanjesc dupa copilarie...
"Ptiu pentru mine!"...tip repede, scuipand peretele blocului, transpirata de atata fuga, suspans, emotie, bucurie...
"Jucam: Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti?", intreaba voios Andrei
"Hai, nu te supara, sari tu prima, elasticul...", rasuna timid o voce de fetita...era...Tamara
"Tara, tara, vrem ostasi....pe cine?"
O, si cate si mai cate jocuri vesele, de rasuna blocul, vuia cartierul de chiote de copii nazdravani...
   Credeam cu ardoare in existenta printilor si a printeselor si visam sa traiesc o poveste...ca-n povesti...speram ca va veni un print calare pe un cal alb, ca ma va salva de un zmeu cu 3 ori 5capete...ca voi deveni printesa; noaptea, personajele din putinele filme ori animatii vizionate, dar mai ales eroii din basmele citite de parinti prindeau viata si ma faceau sa rad prin somn...fie sa plang, simtind pana in varful unghiilor pericolul ce parea real...
  Cu timpul...incet-incet...piticii veseli, zanele, zmeii, printii...s-au facut nevazuti intr-o lume plina de ura, dar si iubire, de tristete, dar si fericire, de lupta pentru supravietuire, dar si indestulare... Jocurile frumoase, inocente ale copilariei s-au transformat in jocurile foamei(lupta pentru supravietuire), in "cum sa cuceresc tipul acela..."(in loc de a face curte printului/printesei); ingrozita ma uit la stiri si aflu despre adevarate scoli de lupta "x l-a atacat pe y", z a furat w-ul"...in loc de "si zmeul a fost ucis, iar ei au trait fericiti pana la adanci batraneti"...    O, copilarie, unde esti?                        
Nemira
   Mi-as urzi o panza strasnica de care sa ma agat, precum un gigant paianjen, de-as sti ca astfel pot trai si retrai copilaria, mereu si mereu...
   Sunt ingrozita, gandind ca strumfii de azi nu au cum sa petreaca si sa se joace precum am facut-o noi...ma intristeaza raceala vietii de acum si faptul ca perioada dulce a copilariei noastre a trecut...ma deprima jocurile de acum...jocuri reale, fictive...ce nu fac decat sa iti iroseasca energia, sa te faca sa lupti si atat...sa te faca sa nu mai traiesti cu adevarat, sa nu mai ai sentimente sincere...
 
Articol scris pentru SuperBlog2013!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc