Treceți la conținutul principal

Un strop de magie


   "A fost o data ca niciodata o mica mandra fata...si era a treia la parinti, si rasfatata-n toate..."...ii aud soaptele-i suave si acum...avea un glas "molcom", o rabdare de nedescris si un zambet minunat; mainile-i brazdate de vreme imi mangaia duios crestetul obosit, iar obrazu-i ridat de griji, dar nu numai...caci riduri fine, de la zambete si bucurie apar...o viata plina cu de toate...si bune si rele, munca la camp si joc la sarbatori; un om ce a stiut sa traiasca, cu adevarat, care ne-a invatat, pe noi, nepotii, ce e important: "sa fii mereu, mandra, mama, orice s-ar intampla, sa fii mereu cu capul sus; sa nu te lasi razbita de necazuri, ca ele...asa cum vin...si trec, apoi". Era o romanca frumoasa, ca toate femeile de la tara...mereu m-a fascinat satul si tipologia omului de acolo: o frumusete ce vine din interior, suflet mare, vorba buna, farmec.
   Crescand putin, am inceput sa imi bag degetelele in cutiutele magice ale mamei; o vedeam, zilnic, ingrijindu-si parul cel lung si matasos, chipul cel fin si luminos, mainile-i care erau mereu catifelate si miroseau discret, placut. 
    Abia acum cativa ani am realizat cat de importanta este grija pentru piele, unghii si par, confruntandu-ma cu mici probleme dermatologice. De la bunica am invatat ca frumusetea vine din interior si din atitudine, iar de la mama am invatat ca este bine sa imi mentin corpul tanar, iar naturaletea trebuie doar putin ajutata de putin "praf magic", ce se gaseste in cutiute faurite cu har, cu daruire, cu ...un strop de suflet de roman; acesta este secretul frumusetii.


farmec_superblog_probaArticol scris pentru Spring SuperBlog 2016
  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Coltul de respiro

     Daca ar fi sa fac un clasament al etapelor vietii, ar fi simplu: pe primul loc s-ar situa perioada in care suntem toti 4 acasa ( plus catelusul, care, iata, a "crescut" si "educat" 2 copii in aceasta familie vesela, avand grija sa ne atentioneze cand ceva nu era in ordine si sa suporte, cu rabdare infinita, chinurile...pardon, joaca celor mici - ehe, cate clamite a avut agatate in par, cate hainute a trebuit sa suporte pe ea si cate plusuri a trebuit sa care prin casa, prinse de ham; desigur, alte momente delicioase ar fi acelea in care copiii impart mancarea, frateste, cu catelusul) - perioada pe care inca o traim cu mare bucurie si recunostinta...    Am meditat mult, de un an incoace...ador serile in familie , cand ne adunam in jurul mesei, la cina, si povestim ce am facut, fiecare, peste zi sau cand organizam cinema acasa cu toate "ingredientele" necesare ( bilete, popcorn, nachos, sosuri, sucuri/ apa, sasait in sala) ori zilele lungi cand luam joc

Barba-pilon al vietii

  "Barba, barbarie,    Gura, gurarie,    Nas contrabas,    Ochi bazaochi,    Sprancene cotofene,    Frunte tavaluc,    Hat de ciufuluc"...imi amintesc, cu mare drag, de copilarie...de jocul stangaci al bunicului, ce starnea veselie printre nepoti...Ne lua pe cate unul, si, cu degetul aratator, pornea de la barbie, urcand usor spre par, rostind cuvintele magice, uneori acompaniate de o melodie zglobie, pana...hop, ne trezeam trasi de mot, din dragoste, desigur...o, mare bucurie era pe noi si rasete prelungi rasunau in miez de noapte...    Barba a fost, este si va fi mereu piesa de rezistenta a fiintei umane...metafora "fizica" a ratiunii sau...a inconstientei...Crescand, am inceput sa aud si sa simt pe propria piele: "o iei in barba", "razi in barba", "vorbesti in barba", "esti #pebarbata /sunt pe barba mea", "tragi barbi" etc.    Barbia, cu sau fara par, de dama cocheta ori de barbat macho, a fos

Hai ca poti! Bea apa!

   Ghemuita pe patul primitor, invelita pana-n dinti cu patura pufoasa, cu model haios, inchid ochii, obosita, gandindu-ma la cele petrecute; a fost o zi grea si lunga...imi ating, usor, cu varful degetelor, tenul: - Of, iar e uscat, maine nu voi mai putea iesi din casa, va fi prea rosu...of...imi soptesc descumpanita. Pleopele greoaie anunta ultimele minute de tristete...luna e pe cer, iar linistea noptii a invaluit tot cartierul. - Hai, hai sa vad, micuto! Nu poti, nu poooooti! Hai! Sa te vad, haaaai! strig smechereste catre pitica de 0,5 cu fata lunguiata si cap cu guler colorat. Gafaiam, desigur, dupa cei 5 km parcursi impreuna, insa nu ma dadeam batuta si incercam sa o sfidez pe prietena mea, care, ramasa cu un sfert din licoarea pura, nu era mai rapida, desi, clar, era mult mai usoara. - Nu, nu mai pot! Continua fara mine! O ridic usor, ii mangai chipul imbujorat, ii sorb rapid si ultimele picaturi, apoi o pun bine in rucsac, pentru a-i lua bilet, mai tarziu. - Cum