miercuri, 22 iunie 2016

Sunt un copil, punct.


   Imi amintesc, cu mare drag, de momentul in care a venit pe lume primul bebe...pe langa bucuria unica, de nedescris si de "necomparat", imi crestea sufletul de fericire ca ne va fi casa plina de jucarii...jucarii felurite, ce vor prinde viata atat in manutele lui fragile, cat si in bratele noastre mature.
   Ei bine, in primii anisori nu mi-am inchipuit ca locuinta se va umple de plusuri, masinute, trenulete, figurine colorate, mingi si bile saltarete, jocuri pentru toate varstele, tiuitori si jucarii vorbitoare, seturi de lego, o macara imensa, o casuta de gradina (adusa de Mosu' cel bun), pusa in mijlocul camerutei, etc...acum simt ca a noastra casa a fost acaparata de "lumea jucariilor", insa acest fapt nu ma irita (cum ar face-o pe majoritatea parintilor), ci ma face sa imi imaginez ca locuinta e un mic/mare magazin pentru copii ori ca e coltisorul vesel, copilaresc...o lume magica. Si...nu, asta nu ma face sa ma opresc in a achizitiona alte si alte jucarioare haioase, ci din contra ♠ , caci copilaria e unica, iar daca un adult simte ca e copil mereu, e mare lucru.
   Acum ne bucuram zilnic de "armata" noastra si suntem, desigur, cu ochisorii dupa noi aparitii. Periodic, ne luam inima-n dinti toti patru (caci de 3 ani suntem familie mare), si facem "curat" in muntele jucaus, alegand si triind cu mare atentie fiecare piesa in parte si cautandu-i o "destinatie": fie in cutia pentru reparatii, fie in cutia ce va fi daruita altor copii, fie la locul lor.
   Copilaria este frumoasa si merita traita DIN PLIN si daca se poate...vesnic ;)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc