...11martie...ziua in care viata noastra s-a schimbat total...2 adulti, 2 copii, o catelusa alintata si un pestisor - trupa de carantina! Primele zile au fost relaxante, de acomodare, apoi distractive, incercand sa ne regasim si sa ne cunoastem si autocunoastem...au urmat zile de gatit intens, apoi remuscari (datorita kilogramelor acumulate) ce au dus la instalarea unui program de sport (personalizat, cu antrenor personal, tot ce trebuie...); gatitul a ramas baza, insa :) .Oasele au inceput sa "vorbeasca", de cateva zile, pocnind haotic, la aproape fiecare miscare, spre amuzamentul piticilor...baiatul pare, uneori, sufocat de peretii casei si incearca sa isi consume energia agitand o minge (adevarul e ca ii lipsesc cele trei antrenamente de fotbal saptamanale)...lectiile le face constiincioso-mpins de la spate, caci acasa nu poate fi atmosfera de la scoala, lipsind relatia faina dintre colegi si cea dintre elev-cadru didactic...important e ca zilnic se pregateste de scoala, imediat dupa trezire, imbracandu-se cu blugi si tricou tematic - in functie de stare (partea buna e ca lui inca ii vin perfect hainele)...la polul opus e mezina casei: ar sta 24 din 24 in pijamale...uneori imi da impresia ca si pe Zoom s-ar simti mai bine asa, insa ii ofer repede alternative (gen rochite, fustite cu tricouri colorate)...o vad stinghera, in fata ecranului rece, desi doamna invatatoare zambeste mult si sincer, iar colegii sunt prietenosi; cu siguranta ii lipseste foarte mult caldura relatiei face to face...noi, adultii, de luni pana vineri ne impartim sarcinile cum putem: lectii, teme, gatit, spalat vase/haine, curatenie...inca nu am ajuns in punctul de a spune ca ne-am plictisit, caci efectiv nu avem timp...ceea ce nu e rau, as zice, insa...."Unde pleaca primavara?"
Am inceput anul optimista (eu, care de-o viata ma stiu pesimista), nu stiu de ce, nu imi explic...Apoi timpul s-a oprit la final de iarna si...iata ca vara se apropie cu pasi repezi...Mi-e dor de primavara, de plimbarile lungi, de clipele in care admiram, fascinata, bobocii copacilor, apoi florile ce infloreau timid, de iarba frageda...acum totul s-a produs brusc... Dar sunt recunoascatoare Universului ca suntem impreuna, ca aceasta perioada ne-a "gasit" pe toti acasa si am putut sa facem, pe cat posibil, din aceasta carantina Rai - in doua luni am ras cat pentru un an, ne-am jucat (impreuna, toti 4), cat nu ne-am jucat in 11 ani (de cand s-a nascut primul pui), am testat retete faine, salvate de-a lungul timpului, sub "pretextul" - "cand voi avea timp", ba mai mult, copiii au invatat sa gateasca (coltunasi, chec, clatite, omleta, salata de fructe).
In tot acest timp, am iesit din casa de maxim 5 ori (pentru a merge la magazin sau farmacie) si atunci, echipata corespunzator, cu manusi (de menaj, pe care le spal, apoi, cu mare grija, caci cele de unica folosinta sunt nejustificat de scumpe) si masca (de bumbac, pe care o igienizez la fel ca pe manusi), insa mereu si cu teama si precautie...
Mi-e groaza de ceea ce va urma...mi-e teama ca data de 15 mai va fi una memorabila - in sens negativ...mi-e teama ca pe 15 mai ma voi trezi intr-un haos total, care nu mi-a lipsit in tot acest timp: cozi interminabile de masini, oameni grabiti pe strazi, oameni dezorientati, persoane cu masti si fara (in functie de cum a inteles fiecare ca trebuie), cozi la intrarile in magazine, nerespectarea distantei, petreceri, gratare incinse...
Sa revin la cafeaua de dimineata...de dupa draperie, incearca sa isi faca loc, cateva raze buclucase de soare...se prevede o zi frumoasa, plina de zambete si chef de lectii! Sa-i multumim Universului ca suntem sanatosi si ca suntem impreuna! Va trece totul, cu timpul, iar copiii isi vor aminti, peste ani, de aceasta carantina si...sper eu, ca povestea sa fie una, pe cat posibil, cu tente roz, de veselie, caci, in linii mari, poate fi perceputa ca fiind o semivacanta...
O saptamana vesela sa avem! Temperaturile mari de afara nu ne fac in ciuda, ci din contra, sunt semn de optimism ;) ...si totusi, poate va fi un an bun, pana la urma...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Multumesc